Cum faci fata ispitei?

22 aprilie 2014 | 16 Comentarii

 

Eu mi-am dat seama, la mine nu prea functioneaza autocontrolul. Nu pot sa fiu in fata unei mese pline cu sarmale, mici si carnati, iar eu, ca o tipa responsabila ce ma vreau, sa-i spun mamei pe un ton indiferent, ca vreau o ciorbita slaba de urzici, de exemplu.

Nu! Asta e imposibil, mi-e clar. Singura solutie sa nu fac o indigestie, este sa nu am cu ce sa o fac. Adica sa am frigiderul gol, sau, in clipa in care simt pericolul, sa ma catapultez pe planeta legumelor.

Pai spune-i tu mamei ca tura asta nu vrei sa exagerezi si ca te doare sufletul sa mananci ca nesatulul, stiind ca uneori muncesti la sala pana ai transpiratie si in ureche. N-o sa inteleaga si-o s-o si necajesti.

Daaaar, eu am gasit solutia! Trebuie sa pastrezi distanta, cu orice pret! Practic sa nu iti dai ocazia sa fii ispitit.

Ii spui, de exemplu, ca esti tare curioasa sa vezi cum au inflorit perii din livada de pe deal. Te echipezi repede, pana sa incepi sa mirosi ispita ce se naste in tigaie, si iti faci de lucru departe de casa cat mai mult timp.

De fapt, cred ca asa e in toate. Cand te simti vulnerabil, mai bine tine-te la distanta de tot ceea ce ar putea deveni, in timp, toxic… Cum s-ar spune, e mai bine sa nu te ingrasi, decat sa te ingrasi si sa trebuiasca sa slabesti.:)))

Daca va scriu, inseamna ca a functionat schema. Cel putin asa zice cantarul. Si mi-a si placut. Pentru ca a fost singurul moment al weekendului cand nu mi-a stat mintea la mancare, ci la voi.  🙂
Cu ananas mult, salate si carne slaba, cred ca putem repara ce-a fost stricat zilele astea.
START!

 

 

 

 

 

 

 

Photo credit: Radu Valcan

Comentarii

  1. Simina , 22 aprilie 2014 at 11:17 PM

    La noi nu se fac sarmale de Pasti si nici carnati nu se mananca 🙂 Nici nu le duc dorul. De Craciun mai pap niste sarmalute. Iarna mi-e mai usor :)) Am mancat, in schimb, destul de multa carne in weekend. Friptura inabusita de vitel, frigarui din piept de curcan, dar si un gratar din muschiulet de porc :)) Si muuuuulte legume! Eu zic sa nu mancam portii imense. Atat cat putem duce, fara sa ne ingreunam. Sa ne oprim atunci cand ne simtim satui. Si miscare intre mese :)) Cate-o plimbare face bine, fara doar si poate 🙂

  1. Marinela Lungu , 22 aprilie 2014 at 11:25 PM

    Lasa-ma sa incep cu comentatul pozelor :))) Simplitatea,naturaletea si zambetul tau cald creaza o frumusete de poveste!Niste poze atata de speciale…divine peisaje,divina esti tu!Numai stralucire esti si numai lumina emani!Iar despre schema,voi incerca neaparat!

  1. Georgiana Camelia , 22 aprilie 2014 at 11:31 PM

    Niciodata nu ma ingras de sarbatori, multumesc Lui Dumnezeu :)). Secretul meu e urmatorul: toate bucatele pregatite „special” pentru acea sarbatoare, eu le mananc si in timpul anului. De salata beof m-am saturat pana peste cap, sarmalele sunt in frigider destul de des, friptura nu e o slabiciune pentru mine, drob nu prea mananc deoarece urasc ficatul si alte maruntaie, deci mai ramane doar cozonacul :)). Nu stiu, asa am crescut de mica si nu mai am pofta aceea „nebuna” cand vad felurile astea de mancare pe masa. Si un alt „secret” care nu stiu cat de sanatos este: in timpul sarbatorilor dimineata nu mananc pentru ca stiu ca la pranz e o gramada de mancare, iar seara de cele mai multe ori sunt inca satula si mananc ceva usor :D.
    Cat despre secretul tau, nu cred ca la mine tine. Daca stiu ca se pregateste ceva bun, pot sa plec eu in capatul celalalt al tarii, ca atunci cand vin acasa imi aduc aminte de acel ceva (sau poate nici nu am uitat) si automat mi se face pofta si mananc :)).
    P.S1: Esti asa frumoasa naturala!!!
    P.S2: Fir-ar, din nou am scris un comentariu kilometric :)).

  1. TeoFulga , 23 aprilie 2014 at 9:00 AM

    Exact aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu,vineri, pregatind cu verisoara mea un mega-tort.:)))) Incercam sa ma abtin sa nu gust,pt ca primul instinct cand pregatesti si iti murdaresti putin degetul cu Fineti,de exemplu,e sa cureti risipa cu papilele gustative.:))) Chiar m-am chinuit sa nu poftesc si sa nu mananc de dulce pana in ziua de Paste,si autocontrolul a functionat pt mine,de data asta. 🙂 Mi-am dat seama ca daca incerc sa nu ma axez pe mancare,sa nu ma gandesc ca e ceva bun acolo,reusesc sa fac fata ispitei.:)) Adica,spre deosebire de tine,eu nu prea poftesc la friptura,in schimb cand vad maldarul de prajituri sau tortul,sa te tii.:))))
    La mine oricum a fost un Paste la care nu prea am mancat,pt ca mi-a fost cam rau. 😀 Asadar, m-am saturat mai mult privind si savurand incet finalul…tortului.:))
    Acum,revenind la plaiurile copilariei tale…. Cat de frumooooos e! 🙂 Superbe sunt pozele.Fotograful stie ce face,iar Adeluca stie sa pozeze. 🙂

  1. Mihaela Dan , 23 aprilie 2014 at 10:12 AM

    Norocul meu e ca pot sa mananc orice fara sa ma ingras.Da da,ai citit bine :))) De 2 ani am aceeasi greutate.Si mananc chiar foarte mult.Adica,de Paste am mancat tot ce-a existat pe masa,de la oua pana la saramura de peste (bine,n-am mancat ca sparta,am luat cate una din fiecare:)) ) . Sport,hmm,nu pot sa zic ca fac des,pentru ca nu vreau sa mint.Vara,mai alergam cu ceilalti copii pe ulita,mergem cu bicicleta sau gasim noi ceva sa facem,dar in rest sunt cam „puturoasa”. 😛 Solutia ta e foarte buna,sa ne indepartam de mancare,dar la mine e cam greu :)) Asa ,sa revin la partea mea preferata,pozele,care sunt absolut superbe.Nici nu ma gandeam sa iasa altfel.Si sa stii ca si noua ne-a stat mintea la tine,nu numai in weekend,ci mai mereu. ^_^ Te pup,draguta mea.Alt post care-mi place maxim!! :* :*

  1. Andreea , 23 aprilie 2014 at 11:10 AM

    Ai tinut o cura cu legume si fructe?

  1. Alexandra , 23 aprilie 2014 at 11:28 AM

    Este greu, dar nu imposibil 🙂
    Dar ce te faci daca esti la bloc si nu poti evada in gradina? 🙂

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1464664253767771&set=a.1422894711278059.1073741832.1422417127992484&type=1&theater

  1. admin (author) , 24 aprilie 2014 at 11:15 PM

    La asta nu m-am gandit 🙂

  1. Astefanei Patricia , 23 aprilie 2014 at 1:02 PM

    Incep cu ce-mi place mie cel mai mult, iar dupa ce scriu iar ceva kilometric si apoi ma gandesc daca nu te-ai plictisit citind, revin si eu la subiectul tau.:)) Zici c-a fost singurul moment din weekend cand ai lasat gandul sa zboare departe de mancare si a ajuns la noi? Mie mi s-a parut gandul asta fiind mai tot weekend-ul la noi, asa pe ici pe colo, pentru ca tare ne-ai mai rasfatat cu raspunsuri si semnulete facandu-ne o alta zi in al-9-lea cer. 🙂 Acum revenind la ce se discuta defapt aici, pentru a avea nevoie sa ma catapultez pe planeta legumelor in asa zile si sa se cunoasca ceva, ar trebui sa mananc cel putin 12/24h ceea ce mi-e imposibil, pentru ca uneori mananc si o data in zi:)))
    Cum ai spus si tu de Craciun, nu prea conteaza ce mananci atat timp cat iti cunosti masura. Asa, mai departe, trecem la capitolul frumusete si fotografii, fotografiile in care tu stralucesti chiar si in cele mai nestralucitoare locuri.Vei fi mereu steluta aprinsa din intuneric pentru noi! <3 :*

  1. Sonia Diugan , 23 aprilie 2014 at 2:53 PM

    Eu una, nu sunt deloc mancacioasa, dacă îţi dai seama, nu am o marcare preferata, aproape ca nu-mi place nimic:)))
    Uneori, imi doresc sa ma mai ingras, aşa ca iti spun ca de fiecare data, ca ai idei frumoase si le combini asa frumos. Când voi avea nevoie de asemenea sfaturi geniale, Blogul tău va fi cartea care imi va sta alături.
    Mai bine o plimbare in aer liber, cu care pe noi ne-ai răsfăţat. Pozele sunt atât de frumoase, un fotograf genial si un model minunat in poze. Ade draga, pe zi ce trece imi esti tot si tot mai draga! Frumuseţea se vede de la o poştăa

  1. Miha Ela , 23 aprilie 2014 at 9:22 PM

    Ade,am si eu o intrebare mai indiscreta: ce inaltime si ce greutate ai?? Intreb pt ca arati perfect!! Puuup si astept cu nerabdare un raspuns 🙂

  1. admin (author) , 24 aprilie 2014 at 11:15 PM

    Nu arat perfect, dar iti multumesc pentru compliment!:) Am 165 cm si 50kg.

  1. ionela , 23 aprilie 2014 at 9:41 PM

    imi plac cizmele 🙂

  1. admin (author) , 24 aprilie 2014 at 11:14 PM

    🙂

  1. Pentru tine, pentru suflet , 23 aprilie 2014 at 9:46 PM

    Pentru a slabi rapid eu recomand kangoo jumps. In plus, este si foarte distractiv 🙂

    http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/category/poezii/dictionarul-inimii-mele/

  1. Calul , 25 aprilie 2014 at 5:50 AM

    Esti tare frumoasa Adela <3

Leave a Comment