Cum mi-am petrecut prima zi de vacanta

22 iulie 2018 | 21 Comentarii

Si a venit mult asteptata vacanta.
Mamicile stiu ca niciodata concediile nu vor mai fi cum erau inainte de a avea copii si ca ultima zi de munca, reprezinta prima cu adevarat. Acasa. Full time job. Pentru majoritatea mersul la serviciu este un adevarat respiro, o gura de aer, mai ales pentru acelea ce lucreaza intr-un climat pozitiv cu oameni draguti. Cu toate acestea, vacanta e vacanta. Ce bine ca e, ce mirare ca mai suntem…intregi…la finalul ei. 😅

Si desi este greu, eu sunt indragostita de Alexandru perioada asta. Vorbeste, stalceste atat de dulce cuvintele, e dragastos, are pareri,uneori pertinente, mananca, doarme. Ce mi-as putea dori mai mult? 🙂
Dar sa revenim la prima zi de vacanta.
Seara m-am culcat mai tarziu decat de obicei, doar la gandul ca a doua zi nu merg la emisiune. Chiar daca ora de trezire urma sa fie aceeasi, gandul ca imi voi bea cafeaua pe indelente era unul reconfortant.
Alexandru ne-a dat trezirea ca de obicei la 7:30, dar ne-am mai giugiulit in pat pana pe la 8:30 cand ne-a venit ideea sa mergem in oras sa mancam.
Dupa cateva negocieri legate de schimbatul pampersului, alegerea tricoului si a incaltarilor, a dat sfantul sa iesim. La 2 ani si 1 luna este o reusita, sa stiti. Nu va mai dati ochii peste cap, voi, mame de bebelusi ce inca nu merg si nu au descoperit puterea unui tantrum. 🙂 Cu chiu cu vai, am legat si centurile de la scaunul de masina, asa ca am pornit.
Am mancat de toate, eu pancake, Radu o omleta din albusuri cu spanac, iar baiatul o tartina cu crema de branza, avocado si rosii. Plus un fresh de portocale pentru baiat si cafele cate doua de persoana, pentru parinti, bien sur.
Acum imi dau seama, amintindu-mi, ca am pus multa presiune pe prima zi de vacanta.
Am vrut sa fac de toate si culmea, mi-au si cam iesit.
Asadar dupa micul dejun, Radu a plecat cu Alexandru in parc iar eu mi-am intins masa de mesaj. O ora jumate m-a framantat Delia, timp in care mi-am organizat cu ochii mintii ziua pe mai departe. Si avea sa arate cam asa:
Un episod sau doua din Povestea Slujitoarei cat doarme copilul, acompaniata de un bol de fructe, apoi somn. Am prins chiar doua ore sanatoase. M-am trezit fresh cu gandul la inghetata si popcornul de la film. Asadar am chemat-o pe mami la noi pentru doua ore timp in care ne-am facut de cap cu Ocean’s 8. Radu a murit de plictiseala, eu am fost ok. Bine, puteam sa ma uit si la un perete gol, ca starea de vacanta m-ar fi facut sa exclam cu usurinta, vai, ce glet de calitate s-a folosit! 🙂
La intoarcere am facut piata si eu m-am bucurat rau de tot cand am vazut ca picura. Copilul era acasa fericit, mancat, chiar si cu un dus facut. 🙂 Mami a plecat si mi-a lasat la intins niste rufe spalate de ea.
Radu a incins gratarul, iar Alexandru a varsat prin toata casa o punga de faina.
O fericire.
In fine. Printre rugaminti, negocieri, o durere de sciatica ce mi-a coborat pe piciorul stang- cam devreme totusi pentru saptamana 19 de sarcina-pupaceli, ne-am asezat toti la masa. Carne pe gratar, cartofi la cuptor, salata de rosii, paine proaspata, Radu vin, eu bere fara alcool, Alexandru apa.
Ar fi fost o seara chiar reusita daca nu ne ciuruiau tantarii. Apropo, stiti vreo solutie impotriva lor pentru gradina, mai exact in perimetrul terasei? Sunt extrem de multi si agresivi.
Dupa putin timp am luat-o spre dormitor. Baita, , negocieri, spalat pe dinti, iar negocieri, Gogu, povestea celor Trei purcelusi, pune plapuma, ia plapuma, hai sa ne tinem toti de mana, inclusiv cu Gogu, am reusit sa adormim. Baiatul zic. 🙂
Visasem intreaga zi la momentul asta, copilul dormind linistit si eu si Radu, sotul meu iubit, impreuna, unul langa altul, arzand de dorinta… sa dam drumul la Netflix. :)))) Visul ni s-a indeplinit pret de 20 minute urmand sa cadem lati pe baricade in urma unei zile extenuante de vacanta. 🙂

Comentarii

  1. Adela , 22 iulie 2018 at 2:02 PM

    Adela poți pune pe terasa ghivece cu lavanda , busuioc si rozmarin . Sunt plante cu efect repelent la insecte de tot felul. Inclusiv tantarii.

  1. Andreea , 22 iulie 2018 at 2:04 PM

    Exista lumânări speciale pt exterior împotriva țânțarilor,sau spirale de la raid, le găsești în supermarketuri, ce se ard și miros a lămâie și alunga țânțari. Eu le-am folosit și sunt eficiente.

  1. […] articolCum mi-am petrecut prima zi de vacanta apartine […]

  1. Diana , 22 iulie 2018 at 4:02 PM

    Am avut și eu durere de sciatica de la 5 luni jumăte’ până la 8 luni, la mine s-a lăsat pe piciorul drept,perioada de mijloc a fost groaznica cu multe nopti nedormite. Pozitia fetitei mele mi-a dat acea durere, mi-a trecut când si-a pregătit pozitia de naștere.
    Sper sa fie mai simplu la tine. Multă sănătate și vacanță plăcută.

  1. Nicole , 22 iulie 2018 at 4:04 PM

    Buna, si noi asteptam concediul, prima parte noi părinți și apoi impreuna cu copilul.
    Împotriva tantarilor poti folosi ulei de citronella pus in lampita de aromaterapie.
    Concediu placut.

  1. Catalina , 22 iulie 2018 at 4:06 PM

    Gelul cu aloe cica e bun si ca solutie anti tantari. Pint proaspat din insula Thassos. Pupici

  1. Raluca Raileanu , 22 iulie 2018 at 4:23 PM

    Buna! Exista solutie pt gradina (de tantari, capuse) cu care stropesti iarba si pomii, chiar si foisorul din lemn sau fier o data la 1,5 luni. Nu mai ai probleme cu tantarii sau capusele ! Solutia o iei din Piata Rosetti (e un magazin cu substante agricole pt stropit legume, pomi, spatii verzi). Solutia nu este tocica pt copii! 😘😘😘

  1. Laura , 22 iulie 2018 at 4:51 PM

    Exista niste spirale verzi care se ard. Eu le-am luat din Carrefour, nu mai retin firma. Sunt super bune. Si la noi e plin de tantari, insa cum aprind o spirala dispar.
    As atasa o poza, dar nu stiu cum.
    Vacanta placuta in continuare si poate ne mai arati si noua ce cosmetice mai folosesti 🙂 chestii de fetite din astea :))

  1. Ana , 22 iulie 2018 at 5:25 PM

    Sunt in aceeași situație Adela !! Băiat 2ani si 7 l , însărcinată in 29 s .Parca ma regăsesc exact in vorbele tale 😊
    Cu sciatica pe picior am pățit o si eu pe la 24 s ! Pupici vacanta placuta

  1. Irina , 22 iulie 2018 at 5:31 PM

    Vacanta plăcută in continuare!! E minunat sa poti avea timp si de tine, si nu te neglija. Încă nu am 2 copii, dar as profita de orice ora de liniste pentru a ma odihni, ca nu se stie ce te asteapta!!:)

  1. Nicoleta Stinga , 22 iulie 2018 at 5:53 PM

    O bucurie sa fii în vacanta vacanta plăcută în continuare 😊😊😊😊

  1. Sonia Diugan , 22 iulie 2018 at 6:28 PM

    Vacanța plăcută in continuareeee! Și cu bucurie sa fie, și cu relaxare și cu munca, numai sa fie momente frumoase alături de cei dragi!

  1. Daniela , 22 iulie 2018 at 7:09 PM

    Si pe mine m-a durut spatele si piciorul stang vreo 3 luni pe timpul sarcinii. Abia ma puteam da jos din pat si mergeam schiopatat. Din cauza ca la a doua sarcina burtica a crescut foarte repede si f mare incepand cu luna a 5 a.
    Dar trec toate problemele si la urma vine tot ce-i mai frumos.
    Sarcina usoara!

  1. Andreea , 22 iulie 2018 at 7:40 PM

    Buna, Adela. E tare frumos sa fii mămica și cel puțin la fel de greu!:)) Dar, așa cum ai spus și tu, merita fiecare clipa! Îți doresc zile de vacanța senine și sarcina ușoară in continuare!
    P.S. Noi am pus pe terasa o lampa cu ultraviolete anti-insecte și funcționează de minune, nu doar pentru țânțari 🙂

  1. Alisa Nicoleta , 23 iulie 2018 at 9:15 AM

    Superba prima zi de vacanță! Cum povesteau tu , nimeni nu o face! Vacanță plăcută si relaxată pe cat se poate pana la ultima zi ! Va pup

  1. Ancuta , 23 iulie 2018 at 11:23 AM

    Mi se pare o zi minunata de concediu! 🙂 putina relaxare imbinata cu dragostea familiei.
    P.S.: Asteptam sa ne scrii mai des pe bloc acum ca esti in concediu!

  1. Mirela , 23 iulie 2018 at 5:32 PM

    Deratizare foarte eficient.

  1. Maria , 23 iulie 2018 at 10:44 PM

    Sunt fiole care se diluează în apa și stropești gradina, în jurul ferestrelor, etc și nu mai ai treaba. Se găsesc la farmaciile veterinare, sunt safe și pt animale și pt copii. Cred ca regetox se numesc

  1. Lavandisse , 26 iulie 2018 at 10:56 AM

    Da, tot lavandă îți recomand și eu. Plante când e sezonul lor, sau, mai există varianta de săculeți sau ulei. Poți pune câteva bețișoare în sticluță, iar mirosul se va răspândi imediat și va ține țânțarii la distanță.

  1. Ada , 27 iulie 2018 at 9:24 PM

    Ce frumos povestesti, Adela! Tranzmiti un vibe foarte pozitiv, de asta mi-e si drag sa citesc ceea ce postezi. E foarte buna ideea de ghivece cu lavanda , busuioc si rozmarin pe terasa, impotriva tantarilor.
    Sa nu uitati sa-i acordati si lui Ciulica din timpul vostru, si el e sufletel ce merita atentie. Apropo, nu ne-ai spus cum s-a acomodat in acesti doi ani cu Alexandru 🙂

  1. Nada , 28 iulie 2018 at 2:59 AM

    Ce norocosi sunteti ca aveti o mami aproape si doritoare sa va ajute. Sa-i multumiti cat de des puteti. E mare lucru sa ai un ajutor aproape de sufletul tau si al copilului.
    Referutor la intrebarea ta, eu iti recomand un ulei esential de la doTERRA, merge difuzat pe terasa, cat si in varianta spray de aplicat pe piele sau haine. Si e natural. E foarte important ce inhalam si ce punem pe noi si pe copiii nostri.

Leave a Comment