Dezvaluiri!

21 februarie 2014 | 10 Comentarii

Ca sa vedeti cum e viata!
Acum aproximativ 14 ani, la un bal al bobocilor, in toaleta,

am gasit un telefon. Pe vremea aceea sa ai telefon era mare treaba. Daca era unul scump, clar, parintii tai erau fie ministri, fie tu conduceai o multinationala, fie erai hecker. 🙂

Eu nu ma gaseam in niciuna dintre situatii, asa ca singura sansa sa butonez unul, era sa-l gasesc. Am luat telefonul din toaleta si am mers direct la dj. A dat anunt dar nimeni nu s-a prezentat la pupitru pentru a-i fi restituit telefonul. Fireste, am plecat cu el acasa, fericita nevoie mare! Asa noroc pe capul meu! Asa cadou de la divinitate!:)

Desigur, nu l-am lasat pe noptiera cumintel, ci am inceput ca o pustoaica entuziasta si fara cap, sa-mi sun prietenii. Pe fix, normal. Tuturor povesteam intamplarea grozava si toti ma felicitau aproape invidiosi pe norocul meu.

Telefonul nu suna din partea pagubitului si recunosc ca nici eu nu ma prea grabeam sa caut in agenda „acasa”, „mama”, sau „baby”. Imi propusesem sa-mi prelungesc cat mai mult extazul. Consideram ca am facut tot ceea ce tinuse de mine. Am avut intentia sa-l inapoiez, dar daca nimeni nu s-a sinchisit, puteam sa spun linistita si fara mustrari, STOP TELEFONUL MEU macar pana suna cineva dupa el.

Pe vremea aceea locuiam la nasii mei. Doamne , ce intamplare intamplatoare, doamne ce bucurie imensa simteam cand am uitam la el. Gri, lucios si cu o forma nemaintalnita. Ma si vedeam pe holurile scolii sunand ostentativ si vorbind tare dar cu grija sa nu depasesc cele trei secunde. Stiti moda cu primele trei secunde gratis, nu?

Bucuria a tinut pana dimineata cand nasii mei au instituit starea de alerta! Pentru a lamuri problema, l-au chemat in vizita pe fratele meu Calin.

Am purtat o discutie ca intre frati in care mi-a explicat cat este de important in viata sa fim cinstiti, onesti si sa nu ne dorim niciodata ceva ce nu ne apartine. Si ca e o prostie sa vrem sa parem ceea ce nu suntem. Mi-a zis ceva pe-atunci, ceva ce n-am prea inteles… cum ca viata le aseaza frumos pe toate doar daca suntem curati…

Am pus mana pe telefon si cu lacrimi in ochi, deloc convinsa de argumentele lui, am apelat ACASA. Coco mi-a promis solemn ca o sa-mi cumpere un telefon mobil cat de curand.

La celalat capat al firului a raspuns o voce de fata tanara cu accent ardelenesc. I-am spus ca telefonul ei este la mine si ca daca are nevoie de el o sa-i dau adresa de unde poate veni sa-l ia.

Dragii mei, ghiciti cine era fata careia era practic sa-i fur telefonul? Corina Bud, prietena mea de acum! Cand am vazut-o in fata blocului, m-am blocat. Ea abia lansase piesa „Nimeni nu ne poate desparti”. Cantase la acel bal al bobocilor si plecase. Acesta era motivul pentru care nu auzise anuntul facut de dj. Avusese concerte pana dimineata si nu sezizase ca ii lipseste decat dupa ce se trezise.

Cativa ani mai tarziu, viata a facut sa ne cunoastem indeaproape si sa-i povestesc intamplarea pe care ea nu si-o mai amintea.

Morala: nu mai spuneti fratilor toate tampeniile pe care le faceti! :))))))))

Comentarii

  1. sollo , 21 februarie 2014 at 1:27 PM

    🙂 asta mi a amintit si mie de o patanie foarte veche..
    cred sa fi avut vre o 12 ani pe atunci , mama mea se pregatea sa plece in statiune la Amara asa ca a imprumutat o geanta mai incapatoare de la o prietena ,.trecand prin camera am observat obiectul strain care era pregatit pentru a fi incarcat cu haine si toate cele ptr calatorie.
    brusc pa trasnit un gand.
    ce as putea gasi prin geanta poate ceva uitat sau pierdut….si hai la scotocit ..buzunar cu buzunar , fermoar cu fermoar ,….nimic deceptie pe toata linia ,
    dar sub cartonul de pe fundul gentii nu o fi nimic (multe lucruri mici cad prin geanta si se opresc sub cartonul de protectie ).ridic fundul dublu al gentii si sa mi se opreasca inima in loc …un teanc de bani …sa fi fost in jur de 100 de lei ( prin 78 -79 erau ceva bani ).m a lovit norocul ma gandesc eu si cu mana plina de bani o zbughesc pe usa afara direct in mijlocul ulitei plina de copii. de unde am banii ca la loterie nu jucasem .tuturor le am spus ca banii au fost gasiti pe o carare care ducea spre un iaz din apropiere ….minciuna mai mare nici ca era ….toti copiii au fost invitati la birtul din sat …bomboane , quic (era un fel de suc tare bun pe atunci) eugenie si turta dulce …a fost un dezmat total …restul ca au mai ramas destui bani niste pusti mai mari au vrut sa mii fure dar eu am fugit acasa inconjurat de ,,liota ,, de pomanagii care m a insotit la magazinul satesc …
    mama care era plecata in oras la cumparaturi (ultimile inainte de tratament si concediu ) a aflat imediat ce a coborat din masina in fata casei ce noroc ma ,,pocnit ,,pe mine in ziua aia .
    a stiut imediat de unde am banii asa ca nici nu sa mai obosit sa i mai caute , a venit direct dupa mine pe malul apei unde ma desfatam cu o baie in apa murdata a iazului din localitate.
    ce a urmat nu cred ca doriti sa va destainui dar eu unul inca nu am uitat nici acum ziua aceea care ce i drept ….incepuse frumos.

  1. Astefanei Patricia , 21 februarie 2014 at 3:33 PM

    Imi place rau morala!:))))) Ador cand zici chestii de astea.. stiu ca-i ciudat, dar parca esti mai aproape de mine!:)))))) Fii sigura ca o sa te ascultam si da sunt una dintre persoanele care iubeste accentul ardelenesc! Puuup!! :*

  1. Georgiana Camelia , 21 februarie 2014 at 3:51 PM

    Doamne ce coincidenta! Eu spun ca ai facut foarte bine ca ai sunat si ai restitui telefonul, desi tu iti facusei „datoria” si a anuntat ca ai gasit un telefon :). Uite ca Dumnezeu si viata le-a aranjat pana la urma pe toate la locul lor :).
    Postul tau mi-a adus aminte de alte 2 intamplari asemanatoare, una cu final fericit, alta nu.. Acum cativa ani cea mai buna prietena a mea si-a uitat telefonul intr-o cabina de proba dintr-un mall( culmea, se uita de rochie pt balul bobocilor :)) ). Din fericire a fost gasit de un om cumsecade si a sunat la ultimul nr apelat, adica m-a sunat pe mine. S-au intalnit undeva si i-a restituit telefonul. Intamplarea nefericita a fost in noiembrie anul trecut la liceu. O alta prietena si-a uitat telefonul la toaleta si cand si-a dat seama dupa cateva minute, nu mai era acolo. Ne-am uitat pe camere, am vazut cine a intrat dupa ea (doua fete care nu sunt tocmai eleve model), i-am spus directoarei si cand a vorbit cu ele nu au recunoscut. In schimb, diriginta noastra cand a pomenit de telefonul disparut le-a vazut reactia si si-a dat seama ca ele sunt vinovatele, insa nu a putut face nimic daca directuarea a musamalizat totul. Si acum cand ne intalnim pe holuri, ne uitam lung unele la altele, dar asta este…
    Felicitari pentru decizia ta! :*

  1. TeoFulga , 21 februarie 2014 at 4:37 PM

    Woooow,ce intamplaaare.:) Nu stiu cum se face, dar coincidentele astea au un scop,care se dezvaluie dupa timp.:D Foarte tare ceea ce ti s-a intamplat, si foarte bine ca ai un fratior asa grijuliu care ti-a spus ce e mai bine de facut.
    Eu am patit-o pe pielea mea cu primul meu telefon,dar intamplarea a fost mai trista pt ca…m-am speriat.:D Eram cu colegii de scoala, si ne indreptam spre casa doamnei de engleza,pt ca pe-atunci faceam meditatii impreuna. Mi se pare ca eram in clasa a 4-a,in orice caz eram micuta, si tin minte cat de atasata eram de telefonul ala, care fusese al tatalui meu, mai apoi dandu-mi-l mie, pt a putea tine lagatura cu el si cu mama. Il pastram cu multa grija,si cu toate astea mi-a fost furat. Radeam pe bulevard, cand apar cativa adolescenti rromi.. au intrat in grupul nostru, radeau pe langa noi… si eu fara sa-mi dau seama mi-au luat telefonul pe care-l tineam intr-un mic buzunar la ghiozdan. Ajungand la doamna de engleza, si observand lipsa telefonului, m-am blocat de frica.:)))) M-am panicat gandindu-ma ca telefonul care mi se daduse, a fost furat.:)) Nu era vina mea,dar ma simteam vinovata. Asa ca…m-am pus pe plans.:))) Asta mi-a ramas in minte, senzatia aceea de surprindere si de teama ca ceva a fost furat.. Evident ca parintii nu au zis nimic rau… important era ca eu eram bine.:) Deci… dupa ce te-am obosit si eu cu intamplarea asta, te las…:* Ma bucur ca ne-ai impartasit si noua experienta asta cu final fericit.:) Asteptam sa ne mai scrii!

  1. Sonia Diugan , 21 februarie 2014 at 4:55 PM

    Viata este plina de coincidente. 🙂 Super taree faza asta. Morala este cea mai tare:))) concluzia pentru mine, trebuie sa o trag de limba pe sora mai mica, sa-mi spuna ce tampenii a mai facut. Puup!

  1. Marian Scarlatescu , 21 februarie 2014 at 9:20 PM

    vezi cata drepatate a avut Coco? El ti-a zis ca viata le aseaza pe toate, dupa merit. Si tu ai meritat toate MULTELE telefoane pe care le-ai avut pana acum! Si cate, inca, vei mai avea! Ohoooo! Pup, Nashululu.

  1. teogirl , 22 februarie 2014 at 12:25 AM

    morala e cea mai tare! :))))

  1. Alina , 24 februarie 2014 at 1:48 PM

    Nu creeed!! Cat de tare! 😀
    Cat de mica-i lumea..ma uimesc intruna de asta!:)

  1. Felicia , 27 iunie 2014 at 12:06 AM

    Si încă o întrebare…iti place Moldova???

  1. Felicia , 27 iunie 2014 at 12:08 AM

    Sryyyyyyy……am scris intrebarea acolo unde nu trebuiaaaa….. 😐

Leave a Comment