Inceput si sfarsit…

18 ianuarie 2015 | 13 Comentarii

IMG_0631.JPG
Dumnezeu a oranduit lumea asta intr-o armonie perfecta. In armonie si echilibru. A lasat arsita sfasietoare pentru ca mai apoi sa vina crivatul ravasitor. A facut foc, dar si ploaie ca sa-l stinga. A facut durere dar si extaz care s-o curme. A facut barbatul, dar si femeia care sa-i dea sens 🙂 A facut nasterea, dar si moartea care sa-i dea valoare… A facut prostul, dar si desteptul ca sa-l inteleaga. A facut rautatea, dar si bunatatea care s-o ierte…
A facut omul care se naste, suge, plange, se sufoca, merge de-a busilea, face pipi la olita, invata alfabetul, descopera carnea, ia coronita, sta la coltul rusinii, are cosmaruri, saruta, se face vegetarian, se indragosteste, plange, se roaga, se casatoreste, face un copil, munceste, se umileste, merge la mare , cumpara hota, citeste o carte, imbartaneste, face 30 de ani, inca un copil, munceste, insala, face 40, 50, se opereaza de fiere, bea, plateste impozitul, se imprumuta, merge la munte, taie porcul, face 60, iese la pensie, se muta la tara, face 70, 71, 72, 77…dar si moartea… despre care nu stim nimic… pentru ca si asta e tot voia lui. Sa nu stim nimic.
Sta in pat, imobilizat, cu o plosca sub fund, nu mai aude, privirea ii e incetosata… Mintea limpede nu mai pune stapanire pe corpul care nu mai asculta…
Ce e, Doamne, in mintea batranilor care isi asteapta sfarsitul?
Oare ce conteaza in clipa aia?
Dumnezeu a lasat batranilor, care se apropie de sfarsit, delirul… ca sa le faca trecerea mai usoara… pentru ca mintea nu e pregatita pentru ce corpul nu mai poate sa duca…

Comentarii

  1. Marinela Lungu , 18 ianuarie 2015 at 10:47 PM

    Ultimele randuri m-au adus la lacrimi… Intr-adevar,oare ce gandesc cei care nu stiu daca apuca un „maine”? Si ce gandim noi,cei carora ne e greu de acest „maine”?!… In viata risipim ani,iar la moarte cersim clipe…Si vine intrebarea:” Ce ramane in urma noastra? Ce lasam?” De prea multe ori inghetam timpul si nu-l pretuim. In final conteaza ceea ce-am trait,ceea ce am daruit,ceea ce am invatat atat noi cat si pe altii. Ca deobicei,Ade,ajungi la inimile noastre adunand cuvintele intr-un mod care iti face sufletul sa se topeasca si totodata capata o portie de intelepciune! Iti multumesc pentru tot ceea ce esti si ceea ce ne oferi si noua!

  1. Miha ela , 18 ianuarie 2015 at 11:29 PM

    Ohh 🙁 e foarte trist , dar din pacate toti vom trece prin asta :((

  1. Mica , 18 ianuarie 2015 at 11:40 PM

    Ai venit la fix, cu subiectul asta. Tocmai am avut de facut un eseu cu tema „omul fata in fata cu moartea” si pot spune ca m-a trecut prin toate starile posibile. Insa, am inteles un lucru: moartea face si ea parte din viata. Din pacate nu depinde, de noi si nu noi alegem cum si cand sa se intample (mai sunt si exceptii) in schimb alegem cum sa ne traim viata pana in acel moment. Alegem sa fim fericiti sau nu, incojurati de oameni care sa ne bucure si sa ne „inalte” din toate punctele de vedere, sa facem ceea ce ne dorim, sa ne urmam visele…etc.
    Batranetea, la fel ca si celelalte etape prin care trecem de-a lungul vietii, are specificul si caracteristicile ei. La batranete, omul devine tot mai constient de faptul ca sfarsitul se apropie si intr-un fel poate neinteles de noi, cei tineri, se resemneaza si chiar accepta asta. Spiritual, este un soi de pregatire. Putinor batrani le este teama de moarte. Ce-i in mintea lor, asteptandu-si sfarsitul?! Ce conteaza in clipa aceea? Sa nu se simta singuri. Sa aiba aproape „averea” pentru care au luptat si muncit toata viata. Si de cele mai multe ori averea asta consta in copii, nepoti, stranepoti…ceea ce este cu adevarat important.
    Eu mai cred un lucru, dar este o credinta pur personala, neverificata stiintific. Chiar si cei carora Dumnezeu le-a lasat delirul, atunci cand se apropie sfarsitul, poate fara sa ne dam noi seama, tot vor avea un moment de luciditate, de constientizare…moment care ar putea fi masurat in secunde…minute….cine stie?! Dar eu cred ca il au. Privirea strabunicului meu, inainte de ultima suflare, m-a facut sa cred asta.

    Iti recoomand cu drag o carte, daca ai timp si rabdare…..pe mine m-a ajutat mult sa inteleg anumite lucruri: Privind soarele in fata – Irvin Yalom

    Te pup draga mea! Ai grija de tine!

  1. Flavia , 19 ianuarie 2015 at 12:42 AM

    71 de ani si o zi… Atat a trait Ica mea. Si da, asa cum spui ultimele cateva zile au fost asa, doar sa fie. Dar cand am realizat, ca prin faptul ca nu mai recunoaste pe nimeni, e fericita, m-am bucurat si eu. Se bucura ca un copil cand ii povesteam de viata ei frumoasa, de parca ii spuneam o poveste. Sau cand ii povesteam si ii aratam poze cu doi baieti gemeni, pe care nu si-i amintea dar plangea cand le vedea zambetul. Bucuria din ochii mari pe care ii facea cand ne vedea pe noi (niste straini pentru ea), intrand in salonul unde era internata… Ultimele zile, pentru ea au fost poveste. Pentru ca s-a hranit cu amintiri, cu povesti, cu viata ei. Ma gandesc, ca daca era lucida, era mult mai greu. Nu stiu daca pentru noi, cat pentru ea, care stia ca ajunsese „o leguma”. Asa nu stia nimic. Era fericita in lumea ei, si i-am multumit lui Dumnezeu pentru asta. Planul Lui pentru noi, e mai mare decat putem noi sa ne imaginam. Iar batranetea are si ea farmecul ei. Unii o duc mai mult, altii se grabesc sa plece…

  1. Mada , 19 ianuarie 2015 at 1:42 AM

    si nu neaparat moartea, ci dupa cum stim batranii sunt asemenea copiilor… cred ca are loc „the return to innocence”…

  1. atena , 19 ianuarie 2015 at 7:53 AM

    Imi plac contrastele, nu concep o lume fara ele. Cum altfel am mai aprecia albul daca nu am cunoaste negrul? Cred in perfectiune si in armonie… insa nu cred intr-o lume perfecta si armonioasa, aici, pe pamant. Nu atata timp cat suferinta si deznadejdea, zbuciumul si lacrimile pe obraji si in suflete curate de copii exista. Nu atata timp cat zilnic, fara o explicatie logica, fara o regula prestabilita, se intampla lucruri. Nimic nu ma infurie mai tare decat suferinta unui copil. Toti copiii ar trebui si merita sa fie fericiti. Pentru ca ei sunt fara de pata. Si nu toti ajung sa numere 70, 71 si 89… Multora viata le este curmata… brusc. Si daca exista un Creator, cu siguranta El Insusi, aidoma noua, nu este perfect.
    Scuza-ma…daca…
    Eu sper doar ca mana aceea, pe care o strangi sa fie mana unui om care a trait frumos si s-a bucurat de copii, de pace, de implinire, atat cat i-a fost dat in aceasta lume. Eu mai cred sau mi-ar placea sa cred ca cei care se sting nu sfarsesc ci incep… Se indreapta catre un taram de vis, perfect, in care cu totii sunt egali, fara varsta, frumosi, perfecti, intr-o stare de armonie cu ei insisi si cu ceilalti.
    Sterge-ti lacrimile de pe obraz. Gandeste-te la acea strangere de mana ca la o urare, o incurajare… Un fel de: Calatorie placuta! Drum bun!
    Stiu. Nu e usor.

  1. Sonia Diugan , 19 ianuarie 2015 at 10:45 AM

    Mi-a plăcut enorm de tare cum ai încheiat totul. 🙂 Toate sunt cu voia lui Dumnezeu, El a lăsat pe lume toate câte sunt și câte se întâmplă, iar noi trăim emoția întrebărilor, retoricul ne aparține de cele mai multe ori…nu știu, dar vreau sa mă conving ca e bine și în așa zisa lume cealaltă, de după trecere..
    M-am întrebat și eu destul oare ce simt și la ce se gândesc bătrânii, mai ales când am pierdut-o pe buni a mea, iar acum ceea ce îmi tot repet este, ca probabil acolo pe unde ar fi acum, îi este mult mult mai bine. Totuși, prefer sa cred.
    Ade, cu postul ăsta m-ai atins dincolo de suflet.

  1. Lumi , 19 ianuarie 2015 at 11:12 AM

    Cred ca postarea ta nu este intamplatoare si e atat de intensa pentru ca personal treci printr-o experienta care te marcheaza.
    Nu exista doar inceput si nici doar sfarsit, important este ceea ce facem intre fiecare inceput si fiecare sfarsit. Daca am trait frumos si cu folos, atunci sufletul nostru stie si cand mintea nu mai stie, iar Dumnezeu stie oricum, oricand, orice.
    Atunci cand ne uitam la cei dragi nu trebuie sa vedem suferinta si neputinta, trebuie sa ii privim prin prisma amintirilor frumoase despre ei, sa ne bucuram de tot ceea ce au avut bun si frumos in viata lor. Iar asta sa ne fie o motivatie si mai puternica pentru a trai cat mai frumos, mai generos, sa irosim cat mai putin din ea in lucruri frivole, in lucruri care distrug in loc sa construiasca, sa petrecem cat mai putin timp in preajma unor oameni care ne trag in jos si cat mai mult alaturi de cei care ne ridica si ne ‘inteleptesc’.

  1. TeoFulga , 19 ianuarie 2015 at 3:37 PM

    O postare ravasitoare… Oricat incerc sa-mi gasesc cuvintele, e foarte greu. Teoretic, fiecare dintre noi stie ca la capatul vietii fizice, sta o moarte. Dar, probabil ca niciodata nu vom putea fi pregatiti pentru a primi o astfel de lovitura. Tot ce putem face e ca pana in momentul z din existenta unei persoane foarte dragi, sa incercam sa culegem cele mai pretioase amintiri, sa ne bucuram alaturi de persoana, sa o iubim cum stim noi mai bine, sa ne lasam in voia prezentului,pt a avea cat mai multe bagaje sufletesti….Dumnezeu le-a oranduit pe toate intr-o armonie perfecta,precum spui.
    Si…dac-am sti tot ce ni se intampla fizic si psihic in esenta, nu ne-am mai pune intrebari. Iar intrebarile ne sunt esentiale. Practic, intrebandu-ne aflam si ne compunem frumos,incercand sa descoperim lucruri. Viata asta e ca un cerc care se construieste si reconstruieste pe masura ce generatiile se schimba. Trebuie sa profitam de fiecare moment de acum,din prezentul nostru. 🙂
    Te pup,Ade.

  1. Georgiana Camelia , 19 ianuarie 2015 at 3:47 PM

    Uneori ma intreb unde incape atata intelepciune in corpusorul si mintea ta de 27 de ani. Foarte frumos spus! Dumnezeu le-a ordonat pe toate cu un scop, viata are cursul ei si toate duc spre moarte. Este inevitabila. Din pacate, ordinea este aleatorie poate pentru unii, iar altii sar peste anumite etape si ajung mai repede la treapta mortii, insa nu trebuie sa ne fie frica de moarte. Chiar daca nu stim daca e ceva dupa ea, tot Dumnezeu ne spune ca acolo unde ajungem nu exista suferinta, exista doar lumina. Le doresc tuturor sa isi urmeze cursul vietii cu zambetul pe buze si sa se lase pe mana lui Dumnezeu 🙂

  1. Bianca , 19 ianuarie 2015 at 7:38 PM

    M-a impresionat sincer acest articol. Am trait si am simtit fiecare cuvant ca fiind roua diminetii care infrumuseteaza florile, asa sunt si cuvintele tale si ele la randul lor infrumuseteaza sufletul, mintea, si ziua. Multumesc pentru duiosia cuvintelor !!!!

  1. Simona Gologan , 19 ianuarie 2015 at 9:20 PM

    Citesc si plang…

  1. alina , 20 ianuarie 2015 at 5:10 PM

    singurul lucru care va conta atunci este cum ai trait…. dupa moarte vom sta in fata Dumnezeului Judecator, care ne va da atunci viata vesnica sau moartea vesnica… sa nu ne jucam cu asta… nu stim cand plecam de pe aceat pamant si odata ajunsi acolo nu.mai.putem schimba nimic…. trebuie sa credem in pacatosenia noastra si sa credem ca Isus a venit pe pamant sa moara pt pacatele noastre….doar El e.speranta noastra…. cititi Biblia si cereti lumina de la Dumnezeu… fiti binecuvantate toate!

Leave a Comment