Odiseea lu’ mamaie si a lu’ tataie.

3 aprilie 2015 | 5 Comentarii

 

 

Off…bătrâneii mei cu chipul ondulat. S-au dus așa de repede. Așa de dintr-o dată. Îmi amintesc mereu de iarna aceea boccie din două mii. S-au dus unul după altu’. Ca niște actori, s-au perindat pe scenă iar la finalul reprezentației s-au retras cu grație. Nu au mai așteptat nici măcar aplauzele de final.

Bunicii mei s-au cunoscut la vârsta de paișpe ani. Erau niște suflete flămânde, obișnuiți de mici cu muncile câmpului. Mamaie mi-a povestit că s-au văzut pentru întâia oară într-o holdă de grâu, undeva pe la sfârșitul lunii iulie în patrujdoi. Așteptau batoza. Ca un făcut,  ogorul lu’ tataie era hăt în hătcu cel al părinților lu’ mamaie, adică al străbunicilor mei. Tataie, un vlăjgan cu mintea coptă timpuriu, a profitat de forfota momentului și a început s-o persifleze pe juna debutantă într-ale agriculturii, strârnind-o astfel la un schimb de replici:

– Madmoazelă, bag de seamă că ai greșit poteca. Aici nu se ștopolesc ciorapi.
– Tătăiță! Lumea asta-i plină de fuduli ca matale. Vezi-ți de borșu’ tău acolo și dă-mi pace, spuse fata privind înspre vietățile cerului vrând parcă să facă abstracție de prezenta tânărului care-o împunse cu zăcășie.
– Tățăiță să-i zici lu’ tac-tu, nu mie! se repezi flăcăul să braveze insolența fetișcanei.
– Am să-i zic, șezi cuminte în banca ta până una alta.
– Hai că ești smintită! Nu poate omul să facă o prujă cu tine!
– Nu mă trag de șireturi cu toți mămăligarii. Replica asta smulse, amândurora, niște zâmbete schimonosite.
– Cum îți zice duduie?
– Îmi zice cum vreau eu să-mi zică. Tu poți să-mi spui Domnișoara Elena. Elena a lu’ Iacobescu.
– Eu sunt Matei. Matei al Popeștilor din vale. Bătrânii mei s-au dus acu’ un an jumate dar…
– Nu-ncepe să-ți lași memoria în curu’ gol, îl repezi fetișcana. N-am virtuți de duhovnic.
– Dom’le ție nu-ți ajunge omu’ nici cu prăjina la nas.
– Dacă prăjina ești dumneata, înseamnă că ai dreptate.
– Bag de seamă c-ai prins grai duduie. Tânărul o smucipe fata de gâtul flanelei și-o trase-nspre el. Repetă mârșăvia de mai devreme, îi poruncise acesta cu o voce guturală.
– Ai cumva smoală-n în urechi? Am zis că nu-mi ajungi nici pân’ la degetu’ ăla mic de la picior. Nu ești dumneată de nasu’ meu.

 

Băiatu’ încremenise preț de câteva secunde. Apoi, îi prinse capul în mâini codanei și-ncepu să-i strivească nemilos buzele. Brațele-i alunecau pe trupul tinerei mai ceva ca sania pe gheață și-n cele câteva secunde cât dură această împerechere de buze și limbi, reușise să-i pipăie coapsele, fundul și sânii. De parcă tocmai s-ar fi răcorit cu o cană de apă rece, își băgă mână în pletele scurte ale tineri și-o împinse cu putere desprinzând-o de el.

– Asta merită schimonositele ca dumneata!
– Înseamnă că-s o schimonosită cu ștaif, replică fata. Hai, repetă figura dacă te țin nădragii.

Ca și când ar fi fost pregătit de când lumea pentru această provocare, flăcăul și–a apropiat-o pe fetișcană postându-imâna dreaptă pe spate și trăgând-o cu sete-nspre el.  Stângași-a proptit-o pe sânul drept al tinerei pe care-l simțea tare și țuguiat ca o pereche de buze ce pofteau la o îmbucătură de frigănele proaspete. S-au îmbăloșat câteva zeci de secunde apoi și-au desprins trupurile.

– Hai mersi, spuse juna cu o voce plină de satisfacție în timp ce-și croia drum printre spicele de grâu.
– Unde crezi că pleci cucoană ? o întrebă junele fără a se clinti din loc.
– Tre să pun osu’ la treabă tataie! De asta mă aflu aici, ai uitat?

Un text de Oana Toporas.
Pe Oana o puteti urmari aici.

 

 

More from my site

Tags: , ,

Comentarii

  1. Cristina , 4 aprilie 2015 at 9:54 AM

    Frumoase postarile tale ! Mi ar placea sa fie mai dese, cu mai multe poze (cand e cazul) si nu ar strica si o versiune pentru mobil 🙂
    M ai atins cu povestea ta ! Îmi este mereu dor de ai mei bunici…

  1. TeoFulga , 4 aprilie 2015 at 10:53 AM

    M-a lasat fara cuvinte… O poveste ”ambalata” frumos si cu mult suflet. Multumim Ade,ca ne deschizi porti spre oameni talentati care scriu asa frumos. 🙂

  1. Oana , 4 aprilie 2015 at 4:26 PM

    Multumesc, Adela! :*

  1. Georgiana Camelia , 4 aprilie 2015 at 6:02 PM

    Chiar ma gandeam zilele trecute daca vei mai posta si povestile altora :D. Foarte frumos povestita aceasta intaplare si inceput de viata ♥

  1. Bookish Style , 6 aprilie 2015 at 6:17 PM

    Frumos, textele despre bunici sunt mereu induiosatoare.

Leave a Comment