Off…bătrâneii mei cu chipul ondulat. S-au dus așa de repede. Așa de dintr-o dată. Îmi amintesc mereu de iarna aceea boccie din două mii. S-au dus unul după altu’. Ca niște actori, s-au perindat pe scenă iar la finalul reprezentației s-au retras cu grație. Nu au mai așteptat nici măcar aplauzele de final.
Bunicii mei s-au cunoscut la vârsta de paișpe ani. Erau niște suflete flămânde, obișnuiți de mici cu muncile câmpului. Mamaie mi-a povestit că s-au văzut pentru întâia oară într-o holdă de grâu, undeva pe la sfârșitul lunii iulie în patrujdoi. Așteptau batoza. Ca un făcut, ogorul lu’ tataie era hăt în hătcu cel al părinților lu’ mamaie, adică al străbunicilor mei. Tataie, un vlăjgan cu mintea coptă timpuriu, a profitat de forfota momentului și a început s-o persifleze pe juna debutantă într-ale agriculturii, strârnind-o astfel la un schimb de replici:
Băiatu’ încremenise preț de câteva secunde. Apoi, îi prinse capul în mâini codanei și-ncepu să-i strivească nemilos buzele. Brațele-i alunecau pe trupul tinerei mai ceva ca sania pe gheață și-n cele câteva secunde cât dură această împerechere de buze și limbi, reușise să-i pipăie coapsele, fundul și sânii. De parcă tocmai s-ar fi răcorit cu o cană de apă rece, își băgă mână în pletele scurte ale tineri și-o împinse cu putere desprinzând-o de el.
Ca și când ar fi fost pregătit de când lumea pentru această provocare, flăcăul și–a apropiat-o pe fetișcană postându-imâna dreaptă pe spate și trăgând-o cu sete-nspre el. Stângași-a proptit-o pe sânul drept al tinerei pe care-l simțea tare și țuguiat ca o pereche de buze ce pofteau la o îmbucătură de frigănele proaspete. S-au îmbăloșat câteva zeci de secunde apoi și-au desprins trupurile.
M-a lasat fara cuvinte… O poveste ”ambalata” frumos si cu mult suflet. Multumim Ade,ca ne deschizi porti spre oameni talentati care scriu asa frumos. 🙂
Multumesc, Adela! :*
Chiar ma gandeam zilele trecute daca vei mai posta si povestile altora :D. Foarte frumos povestita aceasta intaplare si inceput de viata ♥
Frumos, textele despre bunici sunt mereu induiosatoare.
Frumoase postarile tale ! Mi ar placea sa fie mai dese, cu mai multe poze (cand e cazul) si nu ar strica si o versiune pentru mobil 🙂
M ai atins cu povestea ta ! Îmi este mereu dor de ai mei bunici…