Viata de…Haimana! :)

7 octombrie 2015 | 22 Comentarii

  
Daca nu as mai avea cui sa spun, nu as mai avea nevoie de nicio bucurie! Ce sa fac cu ea? Sa ma bucur eu si egoul meu? Nu multumesc! 

Asa functionez de mica. Mi-a amintit prietena mea din copilarie, Claudia, cum adunam ore intregi corcoduse si prune pentru tuica, timp in care ma chinuiam sa o conving sa vina si ea la fetivalul de muzica de la Onesti. Sa fie si ea fericita! Sa simta si ea fiori in tot trupul. 

Imi plac oamenii! Ii iubesc din toata inima! Imi place sa imbratisez, sa pup, sa rad, sa dau sfaturi, sa primesc. 

Cand eram pustoaica (ma intorc la anii aceia pentru ca doar privind retrospectiv poti sa tragi concluzii) si descoperisem dragostea pentru muzica, scena, imi faceam planuri, aveam proiectii. Insa in niciunele din ele nu mi-am dorit sa fiu singura pe scena. Imi plac proiectele cu multi oameni, gastile, apartenenta la ceva. De mica.

Cam despre asta este vorba si in proiectul de teatru in care sunt implicata de ceva vreme. Repetiile au fost o binecuvantare. Ma trezeam dimineata cu zambetul pe buze si cu cafeaua in brate. Asa plecam spre locul in care se nasteau minuni. Turneul pe care l-am avut in Germania cu spectacolul Haimanaua in regia lui Dan Tudor, mi-a reconfirmat ca nu m-am schimbat prea mult si ca aceleasi lucruri ma fac sa vibrez. Suntem o gasca perfecta. Oameni talentati, culti, cu umor si inteligenti. Ingrediente esentiale in viata de calitate a unui individ.

Cinci spectacole in orase si teatre importante ale Germaniei, mi-au amintit cat de mult iubesc meseria asta si cat de mult imi doresc sa fiu din ce in ce mai buna practicand-o.

Vestea grozava este ca desi am ajuns deja acasa, continuam turneul prin tara. 

Pana acum am primit un feedback foarte bun! 

Oamenii rad de se tin de burta si pleaca de la spectacolul nostru mult mai fericiti decat au venit. 

Asta este grozav, credeti-ma. 

Daca vreti sa intelegeti exact ceea ce spun, va las mai jos o scurta descriere a spectacolului, plus programul teatrelor din tara, plus cateva fotografii din turneul din care abia ne-am intors. 

Va pup foarte tare! 🙂 

  
„Extraordinar!!! Toată presa vuiește! Politica învinge dragostea! Planurile electorale sunt date peste cap! Un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată.

Deznodământ tulburător! Cine este până la urmă vagabondul care a înscenat totul și cu ce scop?!

Haimanaua, adaptarea hollywoodiană și plină de haz a lui Dan Tudor după Omul care a văzut moartea a lui Victor Eftimiu, surprinde prin versatilitatea montării și prin dezinvoltura cu care alternează măștile absurde ale vagabondului.

Alexandru Filimon este interpretat surprinzător printr-un joc al destinului de … Tudorel Filimon, secondat cu patos de senzuala Alina Chivulescu în rolul soției și de exuberanta Adela Popescu în ipostaza funny a fiicei îndrăgostite. Andrei Duban și Dragos Ionescu, actori cunoscuți și deveniți indispensabili spectacolelor lui Dan Tudor, dau siguranță și savoare comică acestei noi și inspirate puneri în scenă.

Dincolo de talentul cu care – ne-a convins – Dan Tudor ştie să construiască adevărul teatral, să decupeze momente, să valorifice potenţialul unor situaţii comice, regizorul şi-a ales întotdeauna cu remarcabilă îndemânare actorii.

De această dată, publicul se poate bucura din plin de întâlnirea cu unii dintre cei mai iubiți și mai populari actori români de comedie.”

  
Octombrie :

12 Slobozia ,13 Buzău ,14 Focșani ,15 Tecuci,16 Bârlad,17 Tg Neamt,18 GuraHumorului,19 Botoșani,20 Iași,21 PiatraNeamț, 22 Galați,23 Brăila, 26Târgoviște,27 Ploiești,28 Brasov,29 Bacău,30 Suceava!   

Noiembrie:

2 Craiova,3 Vâlcea,11 Constanța ,12 Tulcea ,16 București(Teatrul de Comedie) ,17 Mediaș, 18 Alba,19Deva, 20 Drobeta Turnu-Severin!

Spor la ras! 🙂

   
    
    
    
    
  
  

    
    
    
    
    
    
   
   
    
    
   

Comentarii

  1. Georgiana Camelia , 7 octombrie 2015 at 8:58 PM

    De abia astept sa vin la teatru! Saptamana viitoare merg sa imi cumpar bilete, sa fiu sigura ca prind un loc in fata ❤

  1. TeoFulga , 7 octombrie 2015 at 9:03 PM

    Omulet drag si atat de special! 🙂 Cat te admir pt ceea ce esti si pt faptul ca pur si simplu ai suflet curat si plin de iubire pt lume. Acum vreau sa-ti ”dau din casa” mea:)))..si sa-ti spun cate emotii aveam acum mai multi ani,gandindu-ma ca intr-o zi,poate te voi cunoaste. Imi faceam tot felul de scenarii si ma gandeam cum sa vorbesc cu tine,ce sa zic si cum. E,atunci cand a venit momentul mult asteptat,mi-am dat seama ca pot si sa nu zic nimic,pt ca tu oferi o caldura incredibila iar apoi tot tu, ma faci sa spun lucruri simple, poate banale, fara niciun fel de stres. Esti cea mai draga,stii asta 🙂 .
    Inca putin si faci 29 de ani!!!La muuuulti ani in avans cu cateva ore!:))

  1. Sonia Diugan , 7 octombrie 2015 at 9:43 PM

    Haimana haimana, ca nu mai pot odată sa ajungeți și pe la Cluuuj:) Cred ca iarna asta voi sta tot cu sufletul la gura sa se facă primăvara și sa te revăd și și mai și sa te văd pe scena, jucând, de când visez la asta. 🙂 Sunt extrem de fericita pentru tine, ca acea emoție o ai în suflet și mulțumim ca o și transmiți atât de frumos și noua. De la tine am învățat cele mai frumoase lucruri, datorita ție am zâmbit de cele mai multe ori, am furat optimism și bucurii, te iubesc Adeluca, ca de nu am mai zis. Și știi ce, superba echipa faceți voi, fotografiile spun totul. 😉 Pupici Adela mea,om drag cu mult dor!!

  1. Astefanei Patricia , 7 octombrie 2015 at 10:09 PM

    Viata de… visatoare! Imi place sa visez la fel de mult cum imi place sa respir. Simt ca fara vise, viata mea ar fi incompleta! Imi place sa visez de la cele mai mici lucruri pana la cele mai mari, ori invers. 😉 Dintre toate, 2 sunt principale si as da orice sa le simt fericirea din spatele lor. Si ce tare, se compleaza si unesc intr-un mod perfect. Unul este sa descopar si sa interactionez cumva cu actoria, iar al doilea, nici nu cred ca trebuie sa mai zic, esti TU. Haimanaua, piesa de teatru ca mi-a dat incredere, mi-a oferit speranta si sunt aproape convinsa ca visele chiar se implinesc daca iti doresti cu adevarat. Sunt fericita, sunt emotionata, sunt nerabdatoare si in acelasi timp sunt trista. Am o frica uriasa ca este posibil sa nu mai prind bilet la spectacol….
    Abia astept sa ma vad in sala, asezata si asteptand sa va privesc. Atat. Mai multe, voi spune dupa.
    Te pup cu drag si La multi ani in avans sarbatorita draga! TU, mi-ai schimbat viata! Iar piesa asta… e posibil sa-mi schimbe 2 din vise. Sa mi le realizeze!

  1. Raluca Ailioaiei , 7 octombrie 2015 at 11:13 PM

    Am o nelămurire.Eu sunt din Roman,județul Neamț.Aici sunt afișe cu piesa de teatru Haimanaua care se va juca la noi pe 18 octombrie,la Casa de Cultura.Tu ai scris ca pe 18 sunteți la Gura Humorului.Deci?

  1. Irina , 8 octombrie 2015 at 12:48 AM

    Superbe pozele, felicitari

  1. Oana Irimies , 8 octombrie 2015 at 4:33 AM

    In Timisoara nu mai veniti? 🙁 Voi merge in Deva daca nu, dar vreau sa stiu ce s-a intalmplat cu data din Timisoara?

  1. Lana , 8 octombrie 2015 at 10:53 AM

    VĂ INVIT LA CHIŞINĂU

  1. Larisa , 8 octombrie 2015 at 12:47 PM

    Buna Adela,

    la Oradea veniti?

  1. Diana Nicoleta , 8 octombrie 2015 at 6:45 PM

    Cat costa biletul ? La Sibiu nu veniti ?

  1. Descude , 9 octombrie 2015 at 9:15 AM

    Hei, veniti si la Iasi, ce ma bucur. Poate reusesc si eu sa vin sa va vad 🙂
    http://www.descude.com

  1. Daniela , 9 octombrie 2015 at 4:35 PM

    Vreau sa veniti la Chisinau!!!VA invit cu drag!

  1. Ioana , 9 octombrie 2015 at 9:39 PM

    La ce teatru va fi spectacolul in Constanta?

  1. Ioana , 9 octombrie 2015 at 9:46 PM

    Esti superba :* :* :*
    Abia astept sa veniti la Constanta
    Bravo pentru noua productie cred ca este foarte tare
    Sunt nerabdatoare sa vad spectacolul
    :* :* 😀

  1. Magda , 12 octombrie 2015 at 10:40 PM

    Intimplator am trecut pe strada cu teatrul , norocoasa cum sint, am gasit si bilete . Eram flaminda, dupa o zi urita si friguroasa …dar am uitat de toate cu voi . Va multumesc pentru tot ce ne daruiti !!!

  1. Lore Lore , 19 octombrie 2015 at 12:01 AM

    La Satu Mare veniți?

  1. Botoaca Diana , 21 octombrie 2015 at 4:09 PM

    Buna, Adela! Am si eu o intrebare, de unde se pot cumpara biletele pe langa cite-ul online?

  1. Bucur Irina , 22 octombrie 2015 at 9:18 PM

    Buna seara! Va saluta Galatiul!
    Abia am vazut piesa! M-am hotarat sa vin sa va vad, dupa ce ati prezentat-o in emisiunea lui Teo.
    FELICITARI! FELICITARI! FELICITARI!
    Dupa o zi grea, nu credeam ca ma voi destinde!
    M-ati emotionat cu totii!
    M-au impresionat lacrimile din ochii vostri, mi-a placut caldura voastra!
    Tara are nevoie de comedie buna!
    Va pup, va imbratisez si imi pare rau ca nu ati mai zabovit putin pe scena sa va surprind intr-o fotografie.
    Noroc in tot si toate!
    Promit sa vin mai des la teatru!

  1. Alexandra Carmen , 26 octombrie 2015 at 9:49 AM

    Felicitari , te apreciez si uti urmaresc fiecare postare 🙂

  1. Laurentiu , 4 noiembrie 2015 at 11:07 AM

    Buna Adela,

    Spune-mi te rog frumos de unde pot achizitiona bilete online pentru spectacolul vostru din Bucuresti, ca de o saptamana tot „vanez” toate site-urile de bilete dedicate + pagina oficiala a Teatrului de Comedie?

    Iti multumesc anticipat! Mult succes in continuare, te pup :*

  1. Do , 20 noiembrie 2015 at 12:43 AM

    Ce-mi place de tine, Adela, intotdeauna mi-a placut, dar dupa ce te-am vazut aseara in spectacol la Tg Neamt, si dupa ce am citit ce-ai scris mai sus, te plac si mai mult!. Iti multumesc pentru iubirea si frumusetea pe care o raspandesti cu toata fiinta ta. In ceea ce priveste distributia pentru spectacol, este una excelenta! Se vedea ca sunteti un tot intreg. Ati fost cu totii foarte buni, a ras cu lacrimi sala. O doamna de langa mine aplauda la fiecare scena amuzanta, adica la fiecare 10 secunde si toata sala se lua dupa ea. Am fost nevoita sa-i fac observatie, a spus ca nu se poate abtine. Nu am stat sa ma gandesc mult la finalul piesei, o s-o fac de acum incolo, dar mi s-a parut pe moment ca nu e prea potrivit si in concordanta cu restul piesei. Ne-am asteptat la alt final. Stii ce ma mai gandeam? Ca astfel de piese sunt ceea ce o buna parte a oamenilor vor de la teatru, sa se destinda prin cultura. Sa inteleaga ceea ce vad. Continuati sa atrageti oamenii sa vina la teatru, ca o faceti bine!

  1. Cristina , 8 octombrie 2017 at 12:44 AM

    Waaaa!!! Ce păcat ca citesc articolul asta azi, 7 oct 2017, și nu acum 2 ani, ca sigur veneam la una dintre reprezentații 🙁

Leave a Comment