Oare le oferim suficient?

17 martie 2019 | 23 Comentarii

In seara asta Alexandru a vizitat caprele si iezii vecinilor nostri, a dat cu tataie de mancare la pui si rate, a urcat dealul din spatele casei in recunoastere si a alergat extaziat in sosete pe sosea. Desi el a venit destul de des la Susani bucuria nemasurata pe care o are atunci cand il linge un ied sau il tranteste cu fundul de pamant Pufy, catelusul nostru de aici, pe mine ma intristeaza.

Climatul pe care Alexandru il primeste cu portia mie mi s-a oferit la discretie. In Bucuresti platim intrari sa vedem de departe cai, eu ii calaream in voie la muncile campului. 

In parcuri ne ferim de cainii ce mie imi erau camarazi de viata. Le recitam, ii imbracam in fel si chip si purtam dialoguri colorate in amurg pe coasta pe care o coboram seara de seara cu o sticla de lapte proaspat muls de la vaca lu’ tanti Sabina.

In piete alegem fructe bio pe care le spalam cu nadejde in timp ce prunele, merele, ciresele, strugurii, dudele, murele erau descantate si iubite inca de cand mugurii indrazneau sa iasa semeti in lumina primaverii. Ii iubeam. 

Toate astea, traite clipa de clipa, au dezvoltat si au construit universul din mine ce m-a ajutat sa cant, sa fac teatru, sa scriu, sa invat, sa simt pe pielea mea si sa invat cum sa ma feresc de crivat cautand mereu caldura…

Oare sunt suficiente cele cateva vizite pe an la Susani, doua, trei vacante in strainatate si iesirile aproape zilnice in parc la leagane?

Imi par foarte putine si asta ma intristeaza teribil.

Cum sa fac ca viata copiilor mei sa nu fie o agenda incarcata cu activitati supravegheate si primite cu portia?

Da, desigur, copiii nostri primesc la schimb parinti mult mai informati si determinati in a le oferi puilor lor copilarii frumoase ce le vor servi drept matrite pentru viata de adult.

Dar parca in continuare imi pare prea putin.

Pentru ca informatia asta ne-o exercitam in trafic, acasa, in cele doua ore pe care le petrecem cu ei pana adorm si in weekenduri. 

Ce noua ne servea drept mod de viata, ei primesc in la final de saptamana.

Degeaba invatam psihologie daca aplicam tot ce stim in conflictele dintre copilul nostru plictisit si “nealergat” , si televizorul ce-i serveste drept “lume”. 

Stiu ca asta e generatia, sigur ca am ca varianta, daca vreau, sa renunt la tot si sa ma mut la tara si sa imi cresc copiii sub cerul instelat. Nu este o solutie. 

Totusi… imi pare ca le oferim prea putin…

Dar asa a fost sa fie…

Poate ca de fapt copilariile noastre au fost atat de pline tocmai pentru a ne transforma in adultii ce doar pentru ca le-au avut asa, pot face fata generatiilor ce se nasc prin copiii nostri. 

Voua cum va iese treaba asta cu “parinteala”? Simtiti ca va “achitati” rezonabil fata de copiii vostri?

Ps: Tocmai a venit Alexandru sa imi arate ca “cerul a aprins luminile”.

Comentarii

  1. andra , 17 martie 2019 at 8:31 PM

    e adevarat, e greu, aceleasi ganduri le am avut si eu si in urmare chiar am ales sa ma mut la tara ….

  1. Ioana , 17 martie 2019 at 10:15 PM

    Cea mai buna decizie. Parerea mea.

  1. Elena , 17 martie 2019 at 8:46 PM

    Ma regăsesc în cele scrise de tine Adela. Aceleasi gânduri am si cred ca orice părinte le are. Astăzi stand în parc cu sotul pe banca si privindu-ne cei 2 copii ce se jucau în parc discutam despre copilaria noastra, despre libertatea de a ne juca afara toată ziua si cum ai noștri copii primesc cu portia o ora ,doua în parc 🙁 Apoi alergătura din timpul săptămânii după școală si gradinita la diverse optionale(dans, chitara, sah..), doar, doar sa nu le lipsească ceva copiilor.

  1. Capalnean Oana , 17 martie 2019 at 8:48 PM

    Și noi suntem exact în aceeași situație. Doar ca avem doar un junior…deocamdată. Însă eu îl las la tara sa facă tot ce ii stârnește interes și bucurie, sa se murdărească din cap pana în picioare. Sa pupe cățeii și sa alerge găinile care de frica lui 2 zile nu mai fac oua. Sa se urce pe coasta la vecini și sa calareasca berbecul, și sa îmbrățișeze iedutii. Pofta de mâncare, oboseala și somnul de la finalul unei zile la tara ma fac sa spun:asa da.
    Și la oras facem activități și încercăm sa ne umplem timpul împreună, însă nu are același farmec.
    Sănătate și numai bine, inclusiv bunicilor, sa le mai poată oferi căldură și iubire încă mult timp.

  1. Christine , 17 martie 2019 at 8:53 PM

    Nu le oferiti putin Adela, atata timp cat tot ce le oferiti, le oferiti din dragoste! Suntem tot o familie tanara ca si voi: cu 2 puiuti ce-i drept putin mai mari: 10 si 7 ani. Suntem departe de meleagurile natale, de 14 ani „Acasa“ al nostru se numeste München. Reusim cam 2 concedii pe an sa le facem in Romania, la Sibiu si tot mi se pare ca nu e suficient. Incercam sa fim foarte prezenti in vietile copiilor nostri: suntem la antrenamentele de tenis si fotbal, in weekend nu lipsim de la nici un meci sau turneu si toate escapadele noastre au fost in 4, sincer nu stiu daca mi-ar fi placut Praga sau Venetia la fel de mult fara ei😏. Te pup cu drag si abia astept sa te revad langa Cove😘

  1. Oana Drumea , 17 martie 2019 at 8:58 PM

    Adela..am un băiețel de 2 ani și-o lună. Am crescut ca și tine , la țară, pe câmp cu bunicii (care mă plimbau cu tractorul să vedem pământurile familiei), cu străbunica-n vie, ea culegea , eu mă jucam într-un coș împletit. Am băut lapte direct din găleata vacii, am mâncat ouă luate de mânuța mea din cuibar, am mâncat cireșe direct din pom, cocoțată fiind pe-o cracă.
    Sasha al meu crește la fel. Am maaarele noroc să mă fi măritat în aceeași localitate în care am crescut(am stat 20 de ani cu părinții în București , dar vacanțele mele, weekendurile le petreceam la țară), astfel îmi cresc copilul fix cum am crescut și eu.
    Nu avem animale, grădină..dar îl duc acasă la bunicii mei , unde am crescut, mai mereu.
    Contează tare mult libertatea în care îl crești, pentru un pui de om.
    Mă simt o norocoasă..🧡

  1. Schiopu Ionela Andreea , 17 martie 2019 at 9:04 PM

    Și eu m-am mutat la țara, lăsând orașul doar de dragul copilului! Știi, m-am gândit… eu eram extenuată după 8, 10 ore pe zi la munca dar el cum era dupa aceleași ore de grădinița?! Eu aveam 25 de ani, un copil, studii efectuate pentru a ajunge da lucrez și era cazul sa fac asta dar el avea 2 si nu avea de ales , oricât ar fi plâns dimineața și de multe ori pe zi acolo! Când vor mai creste , vor cere ei sa stea la bunici! Oamenii fac alegerile pe care pe cred cele mai potrivite pentru ei și pentru copiii lor și nu cred in șabloane dar cred in faptul ca o fericire mai mare a unui părinte decât cea in care își vede copilul fericit nu exista și o mustrare proprie mai mare decât atunci când proprii copiii decid mici fiind ca prefera la bunici departe de tine, mama , doar pentru ca le place cum se aprinde cerul acolo, le place cum pot sta in nisip murdari sau alergând un ied nu poate exista. Ca te invinovatesti atunci ca deșii tu ești mama și știm toți ce e mama pentru in copil(băiat și in cazul meu) , exista acolo o satisfacție și o fericire mai mare decât o întâlnește intr-un oraș atât de mare care nu limitează deloc petrecăreții, doritorii de consum de de toate însă limitează copiii deși aici ar fi cu tine mama, care i te-ai dăruit total de când a apărut pe lume. Eu știu! Am trecut prin asta! Numai bine!

  1. Miha , 17 martie 2019 at 9:19 PM

    Noi ne am mutat la tara, am zis macar astia 2 ani care stau acasa. Si urmayorii poate vine bebe 2 si mai stam 2 ani 🙂
    Acum e tare mic, nu stie el sa se bucure de vacute si mielut dar cumva acolo cred ca l ajuta… Sper. Cel putin ma ajuta pe mine care sunt mai relaxata si mai schimb si eu ceva in rutina.
    Bine, la noi asta a fost solutia pt ca la oras stateam in chirie si am zis ca decat tot in chirie la bloc, mai bn la tara. Tatal face naveta cu maxi spre Iasi si ne descurcam. Nici lui nu ii vine sa ne ia in Iasi, mai ales ca e cel mai poluat oras din tara…

  1. Rodica , 17 martie 2019 at 9:27 PM

    Chiar zilele trecute vorbeam cu fetița mea in varsta de 8ani despre copilaria mea,exact ca si a ta caci suntem din aceeasi zona si cam de aceeasi varsta.Ii povesteam cat de fericita eram eu in vacanta la bunici,si ma uitam cu tristețe la ea ca efectiv nu are copilarie.Generatia de copii de la oras nu mai stiu sa se bucure de lucruri marunte,ies in parc si in loc sa socializeze stau pe telefon.E trist…

  1. Oare le oferim suficient? | Blog Mania , 17 martie 2019 at 9:37 PM

    […] articolOare le oferim suficient? apartine […]

  1. Gabriela , 17 martie 2019 at 10:54 PM

    Cat m-am întristat!Ma regasesc in fiecare cuvant.Nu pot sa iti spun decat ca e minunat ca puteti macar asa un scurt timp sa-l petreceti acolo.Si ca aveti încă la cine sa mergeti si e bine ca pretuiti asta.Te admir Adela!E greu sa ramai om intr.o lume in care banii si faima te schimba.

  1. Georgi , 17 martie 2019 at 11:19 PM

    Citind aceste rânduri, cred cu tărie ca a fost cea mai buna decizie a noastră sa ne mutam la țară. Bebe meu are 9 luni și abia aștept sa se încălzească sa poată sa exploreze animalele și tot ce ține de viața la țara!

  1. Nicoleta Stinga , 17 martie 2019 at 11:37 PM

    O decizie buna numai mamele își pot spune părerea în legatura cu toate astea.Fiecare vrem un viitor și o copilărie frumoasa pentru copii noștri😇😇

  1. ionela , 18 martie 2019 at 8:45 AM

    eu traiesc la tara,si tot nu-i pot oferi copilului meu copilăria pe care si eu am avut-o in acelasi loc.explicatia este ca LUMEA S-A SCHIMBAT.

  1. Alia , 18 martie 2019 at 10:10 PM

    Bravo, lumea s-a schimbat. Nici tara nu mai e ce era o data. Si copilaria parintilor nostri a fs diferita de a noastra. Ce fac strainii in sensul asta? Se conecteaza cu natura: Excursii cu cortul, rulota, mers pe jos, mers pe munte, vacante cu bicicleta. Noi ibca suntem la varianta all inclusive😂

  1. Eliana , 19 martie 2019 at 4:42 AM

    Eu locuiesc la țară, undeva la 12 km de Alba Iulia. Poți trăi și la țară dacă există un oraș aproape, conectat la tehnologie și modernism! Noi, părinții ce locuim la țară, nu suntem rupți de lume. Dimpotrivă, reușim să oferim copiilor noștri informații și experiențe din ambele planuri: copilul meu de 1 an și 5 luni merge cu bunicul lui și hrănește mielușelul în fiecare dimineață sau vaca vecinului, dar se uită și pe youtube la „ga ga”. Acum nu înseamnă că viața unui copil din inima Bucureștiului nu este o viață bună pentru el! Câtă vreme este dus frecvent la țară, sunt sigură că asimilează și apreciază la fel de intens ca și cei care trăiesc la țară. Este cu adevărat greu ca părinte să simți și să crezi că tu oferi copilului tău tot ce e mai bun pe acest pământ, dar eu cred că toți părinții sunt părinți perfecți pentru copiii lor și nu trebuie să existe o presiune atât de mare în a fi preocupt de acest aspect. Copiii ne iubesc pentru tot ce le oferim. Chiar și „doar pentru un weekend la țară”!

  1. […] In parcuri ne ferim de cainii ce mie imi erau camarazi de viata. Le recitam, ii imbracam in fel si chip si purtam dialoguri colorate in amurg pe coasta pe care o coboram seara de seara cu o sticla de lapte proaspat muls de la vaca lu tanti Sabina. În piete alegem fructe bio pe care le spalam cu nadejde in timp ce prunele, merele, ciresele, strugurii, dudele, murele erau descantate si iubite inca de cand mugurii indrazneau sa iasa semeti in lumina primaverii. Ii iubeam. Toate astea, traite clipa de clipa, au dezvoltat si au construit universul din mine ce m-a ajutat sa cant, sa fac teatru, sa scriu, sa invat, sa simt pe pielea mea si sa invat cum sa ma feresc de crivat cautand mereu caldura… Oare sunt suficiente cele cateva vizite pe an la Susani, doua, trei vacante in strainatate si iesirile aproape zilnice in parc la leagane? Imi par foarte putine si asta ma intristeaza teribil. Cum sa fac ca viata copiilor mei sa nu fie o agenda incarcata cu activitati supravegheate si primite cu portia?', a scris Adela Popescu pe blogul ei. […]

  1. Roxana , 21 martie 2019 at 1:19 AM

    Nu trebuie să trăiești la țară ca să ai o copilărie ca a noastră. Copiii au nevoie doar de timp liber,ceea ce tot mai greu il găsim.
    De ex majoritatea părinților petrec undeva la 3-4 pe zi cu copiii lor ( dacă copiii merg la școală / grădiniță)
    Ex familia mea:
    * Ora: 6:30 – 7:20 ( trezirea, îmbrăcarea si fiecara la muncă /școală /grădinița) deci nu există prea mult timp de povesti asa devreme. E totul pe repede ca trebuie să ajungem fiecare la „job-ul lui”
    *ora 15 – mama de la Muncă, conduce ca Schumacher ca trebuie luat copilul nr 1 de la grădiniță și apoi la 15:15 minute copilul nr2 de la școală. Instituții care nu sunt chiar una langa cealaltă.
    *ora 15:30 – suntem acasă, DAR nu pt mult timp.. Undeva la 30 minute. Timp in care copiii trebuie sa se schimbe in echipamentul corespunzător cursului la care are ora in acea zi.
    *ora 16:00 – plecăm din nou de acasă la cursuri, ca mai dureaza si călătoria până la curs
    *ora 17:30 reușim sa ajungem acasă. La această oră ajunge si tati
    Deci in tot acest interval noi nu am avut parte de comunicare 100%.tot timpul a fost pe fugă.
    * 17:30 – 20:00 – ( la ora 20 dorm copiii) in aceste 2 ore jumătate rămase trebuie sa cinam, sa facem baie si sa citim povestile de noapte bună. Deci nu avem prea mult timp liber
    Așa ca am decis sa nu ii mai duc la cursuri decat la unul si timpul care il pierdeam pe drum pana acolo plus timpul cat durau cursurile il petrec in casa mea cu copiii jucându-mă cu ei ceea ce decid ei sa ne jucăm si copiii sunt mult mai odihniți psihic.
    Mergeti cu copiii mai mult in natură sa se relaxeze după o zi stresanra de școală.

  1. Elena , 21 martie 2019 at 3:50 PM

    Și eu am aceste gânduri și încă nu stiu ce este cel mai bine de făcut. Cred ca dintotdeauna au existat nostalgiile generațiilor trecute. Parintii nostrii ziceau ca pe vremea lor era cumva cum la noi nu a fost. Bunicii nostrii le-a spus părinților nostrii la fel. Și uite a venit și rândul nostru sa spunem același lucru. Cumva atunci când ai venit in Bucuresti ai ales sa vii pentru o viața mai buna decât acolo. Am trait și la țara și la oraș deci înțeleg perfect ce zici. Și eu simt dorul acela de acolo însă nu simt ca mi se mai potriveste sa ma întorc. Oportunitățile care ni se oferă intr-un evoluția noastra aici nu se compara cu cele de acolo. Eu simt ca soluția este echilibrul pe care ni-l gasim fiecare. Din ce relatezi tu, parerea mea este ca le oferi suficient copiilor tai in vremurile aceasta. Gândește-te ca stai la casa, ca ai animale. Deja este mult mai bine decât pt un copil care sta la bloc. Plus toate vacantele la țara pe care i le oferi eu găsesc ca este suficient. Tu ți-ai dori mai mult pentru tine? Ai sta mai mult acolo? Excluzând faptul ca nu ai fi cu sotul tău cred ca dacă ți-ai dori foarte mult ai putea sa stai o luna acolo cu copii dat fiind ca ești in concediu. Hmmm, nu stiu cât de mult ți-ar mai plăcea. Pentru mine o săptămâna era suficient. Casa mea s-a mutat de mult la oraș.

  1. Anemona , 21 martie 2019 at 11:17 PM

    Am o întrebare. De ce te va feriți de câini?????
    Sper ca nu ești o mama denaturată ca multe altele ca atunci când văd un animal,sa treacă cu copilul mai repede pe lângă el și sa mai și spună penibila chestie: ,,sa nu te muste!” ca sa ii implanteze in cap acelui copil ,,animale=pericol”
    Nu fii tipul ăla de mama!

  1. Sabina , 3 aprilie 2019 at 2:56 AM

    Off-topic: SCUZE!

    Buna Adela,

    As fi interesata de un obiect din colectia PNK si as dori sa-l comand. Ti-am trimis un e-mail si un msg pe insta. Ma poti ajuta, te rog? Iti multumesc!

  1. admin (author) , 3 aprilie 2019 at 10:36 PM

    Te referi la pantalonii de dantela? M-am tot uitat dar ei nu mai exista din pacate nicaieri. 🙁

  1. Sabina , 13 aprilie 2019 at 6:34 AM

    Da, la ei ma refeream… Am inima indurerata :)) Multumesc!

Leave a Comment